Where are you Bucharest? youtube facebook twitter gplus imdb

    RO | ENG

<   SEMNE BUNE   >

Andreea Banciu (publicat în 24.03.2014):

"Unul dintre documentarele pe care le-aş include în categoria „de neratat”, Bucureşti, unde eşti?, a avut avanpremiera vineri seară, pe 21 martie, la Muzeul Ţăranului Român. Sală plină, murmur şi aşteptări. E distractiv să urmăreşti reacţia sălii, înainte şi după o proiecţie, mai ales când e vorba de o proiecţie cu potenţial de controversă. Ce poate fi mai controversat decât modul în care au decurs protestele din 2012, cele care au culminat cu referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu?

semne_bune

Am apreciat gentileţea cu care Vlad Petri a declarat că intenția lui cinematică nu e aceea de a duce lucrurile într-o anumită direcție, ci de a oferi spectatorului ocazia de a-și crea propriul film. Am apreciat-o mai ales în contextul în care "București, unde ești" e genul de documentar la care râzi cu jumătate de gură și pleci cu senzația acută că dacă lumea în care trăiești e o comedie neagră, șansele ca lucrurile să se schimbe în bine scad dramatic. Din ianuarie, până la referendumul de pe 29 iulie 2012, pentru demiterea președintelui, Vlad Petri urmărește fluctuațiile socio-politice ale maselor, într-un spațiu de referință pentru evoluția societății românești: Piața Universității."

Puteţi citi întreg articolul pe site-ul Semne Bune.